Poeme

Este născut în 1953 în Priedor (Bosnia şi Herţegovina). Din a doua jumătate a anilor ’70 trăieşte în Serbia, în Belgrad.  A publicat următoarele cărţi de poezie: Dan dvadeset hiljada pasa (Ziua celor douăzeci de mii de cîini) – Goranovo proljeće, Zagreb, 1982) Načini iščezavanja (Modurile de dispariţie), 1986, Bez imena, bez lica (Fără nume,  fără înfăţişare), 1990, Ratno ostrvo (Insula războinică),  2000,  Mera duše (Măsura sufletului) – antologie, 2002, Taškent (Taşkent),  2006,  Jeux d ‘adultes – antologie în limba franceză,  2008,  Iza zatvorenih očiju (După ochii închişi), 2010. Cărţi de povestiri: Zivoti pesnika (Vieţile poeţilor), 1996, Moj Holivud (Hollywoodul meu), 2000, Prvo lice (Persoana întîi), 2003. Este prezent în mai multe antologii de poezie sîrbească contemporană şi antologii de proză. Tradus în mai multe limbi străine.
Laureat al premiilor literare: „Goran” pentru tinerii poeţi (1982),  „Milan Rakici” (1991),  „Skender Kulenovici” (2007),  iar pentru proză  „Pana lui Kocici” (2001),  „Stevan Sremac” (2004) şi „Branko Ciopici” (2004).   A fost redactor la  Cuvîntul literar,  apoi Cuvîntul şi  Literatura,  iar de cinci ani a fondat revista Revista literară belgrădeană, unde activează şi astăzi. Este preşedintele Societăţii Scriitorilor Sîrbi (Belgrad).

Unui prieten
În povestea ta despre singurătate
Nu pot întru totul crede, prietene,
Căci în vizita de ieri în casa ta
Am găsit un cer de stele în fereastră,
Pe masă pozele celor dragi,
Lîngă ele un buchet de gardenii uscate.

Şi şoarecele ce se tot învîrtea
A rămas cu tine cînd am plecat.

Am observat şi alte prezenţe,
Urme de oameni, mai vechi şi mai proaspete.
În fine, te-am vizitat şi eu,
Pentru scurt timp să micşorez singurătatea
Vorbindu-ţi mult despre lumea exterioară,
Dar şi părţile bune ale singurătăţii.

Îţi scriu de pe pat,
În zorile unei joi, singur
În mansarda întunecoasă întoarsă spre nord,
Abia întors din visul în care păşeam
Pe drumuri necunoscute, prin peisaje miraculoase,
Din visul în care nu am întîlnit nici un om.

Învăţăturile lui Cioran
Acum, cînd te-ai născut, e o nebunie
Să te laşi pe mîna gesturilor
Obişnuite, de fiecare zi,
Să cheltui cu uşurinţă timpul, să simulezi viaţa,
Iar cel mai bine ar fi dacă poţi
Să dispari imediat, să-ţi asumi
Acea naivitate prenatală.

Dacă totuşi nu ai acest noroc
Ca repede să te întorci în starea
Tandreţei copilăreşti,
Să încerci ca partidele de şah
Cu acea domnişoară care te va
Cuprinde după ultimul suflu
Să dureze cît mai lung, ceea ce subînţelege
Să te prezinţi ca un potrivnic destoinic.

Şi fii şi singur moartea metaforelor
Şi a altor bijuterii.
Sînt doar povară zadarnică
În călătoria rapidă spre ţel.

Dar niciodată întru totul nu trăda viaţa,
Sau măcar nu permite
Ca viaţa să înţeleagă aceasta.
Pentru totdeauna fii recunoscător pentru primul zîmbet,
Pentru acea primă, tainică întîlnire de neuitat.

Un gînd despre timp
Dacă trecutul a trecut,
Dacă viitorul încă n-a venit,
Dacă în prezent este totul

Ca în acel ne între
Între două existenţe,
În depărtarea mai scurtă decît tăişul,
În clipa mai scurtă decît o clipă,
În acel quark al nemateriei

Trebuie să încapă
Pentru ca lumea să existe în continuare?

Timp oprit
Mereu ninge
Cioara stă pe gard mereu
Cîinele o latră neîntrerupt

Pe drum un cal negru
Trage sania mereu
Se aude mereu chicotul copiilor

Ani în şir un om
Trece peste cîmpul înzăpezit
Pînă astăzi
Prin văzduhul degerat
Se aude vocea
Celui care îl cheamă

În toate anotimpurile
Întotdeauna de aceeaşi lungime
De pe acoperiş sloiuri de gheaţă

Livada mereu desfrunzită
Oh, de aceea este
Atît de dureros transparentă

Înfăţişarea ta
Mereu înrămată
În rama ferestrei
Se vede
Şi din aceasta şi de pe lumea cealaltă.

Traducere în limba română de
Ileana Ursu