Remarcabil om de culturã ºi reputat italienist, cunoscut prin laborioasele sale traduceri ºi antologii asupra unor poeþi ca Eminescu, Bacovia, Ion Vinea, Gellu Naum, Geo Vasile este în egalã mãsurã un prestigios istoric ºi critic literar afirmat de-a lungul anilor cu studii probe ce s-au impus atenþiei criticii. Dupã un amplu compendiu de autori ºi opere, „o mini-bibliotecã“ – Lumea în 80 de cãrþi, Geo Vasile ne oferã o altã demonstraþie criticã, menitã sã ateste perenitatea ºi proteismul speciei epice: Romanul sau viaþa (editura Muzeul Literaturii Române, Bucureºti, 2007, 361 pg.). Intitulatã provocator, cartea lui Geo Vasile – subintitulatã „Prozatori europeni“ – este un amplu eseu, aplicat integrator – într-o desfãºurare ciclicã, urmãrind identificarea postmodernismului ca un fenomen cultural cu favorabile repercusiuni asupra evoluþiei literaturii. Remarcabilã ºi complexã investigaþie a fenomenului, ilustratã prin analize pãtrunzãtoare ºi profunde, lucrarea se deschide cu un studiu introductiv, excurs teoretic articulat, în care cercetãtorul îºi precizeazã concepþia prin pozitivism fãrã exagerãri – „Catalogul cazurilor singulare“.

Exegetul urmãreºte reactualizarea în câmpul memoriei, printr-un tur de orizont, cu rol de iniþiere, a amprentelor specifice fenomenului luat în discuþie: „Locul naratorilor postmoderni ºi misiunea lor de a reinstaura magia epicã. (...) O renaºtere, deci, a lumii imaginare, astfel încât tot ceea ce e expulzat de modernitate – religie, sacru, iraþional – sã se întoarcã în doze masive ºi cu un nou chip. Cheia de boltã nu va mai fi una preponderent eticã, ci una esteticã cu mesaj etic inclus.“ Polivalenþa fenomenului este, de asemenea, evidenþiatã cu discreþie: „În ciuda unor focare de nesiguranþã ºi suferinþã asemeni unor rãni deschise, atunci când autorii au opþiuni politice personale, ele sunt eclipsate de crezul estetic ºi procedurile artistice; somat sã aleagã romanul sau viaþa, naratorul postmodern va opta pentru viaþa romanului, fãrã de care viaþa însãºi n-ar mai avea nici farmecul ºtiut ºi nici noima ei transcendentã. (...) Cel mai important lucru, totuºi, pentru naratorul postmodern este sã ºtie ce tip de lecturã doreºte cititorul mileniului trei, ºi sã-i vinã în întâmpinare în chip adecvat“.

Examenul critic, integrarea organicã în demonstraþia propriu-zisã a demersului critic, ce formeazã orizontul analizei, se fixeazã într-un cadru referenþial ce developeazã autori ºi opere, varietate de forme ale gândului, pe deplin configurate. Carte de idei, bazatã pe o clarã adecvare a instrumentului critic dar ºi pe o participare spiritual-afectivã, lucrarea promoveazã postmodernismul european în 13 studii înmãnuncheate într-un tablou sinoptic; în fapt, lumea concretã a cãrþilor, refãcutã literar, e raportatã la o scarã de valori constante. Întreaga carte este o galerie de portrete organic sudate între ele, cu accentul pe individualitatea autorului cercetat, pe simþul proporþiilor ºi al perspectivei. Desfãºurare amplã, stratificatã, lucrarea probeazã erudiþia autorului, spiritul percutant, receptivitatea, fãrã orgolii exagerate, faþã de orientãrile moderne în literaturã, rezultat al exersãrii ca receptor capabil sã valorifice atitudini ºi sã concretizeze concluzii profesionale specializate.

Aportul de semnificaþie e sugerat de compartimentele eseului materializat într-o arhitecturã meticuloasã: „De la Italo Calvini la Alessandro Baricco“, „De la Pasolini la Tabacchi“, ... „Oniro-fantasme, Kanun, Pamflet politic“, „Obsesia Portugaliei, Exorcism, Profeþii“, ... „Romanul sau viaþa“, „Iubire Catastrofã“, „În Bãtãlia istoriei“, „Ficþiune extremã, biografism, frescã“ -; ductul identificã individualitatea creatoare a 50 de autori (prin cele 69 de opere comentate, recitite într-un ansamblu armonic).

În capitolul final „Eterna ºi fascinanta Românie: Pãcate ºi virtuþi“ – literatura românã contemporanã este privitã dintr-un unghi comparatist, fiind situatã în timpul ºi spaþiul european. Într-un discurs echilibrat este evidenþiatã o tipologie esteticã apelând la pregnante caracterizãri: „Arta supravieþuirii“ (Radu Aldulescu); „Pactul cu diavolul postmodern“ ºi „Atracþie fatalã“: „Gabriel Chifu este unul dintre rarii poeþi actuali, care, trecând cu arme ºi bagaje la prozã, este chiar prozator, ºi chiar romancier, nu numai prin seriozitatea ºi dicþiunea mesajelor întrupate epic, ci ºi prin edificiul narativ, pentru care, evident, este nevoie de un al ºaselea simþ (...) În aceastã privinþã, Gabriel Chifu, romancierul dublat de teoretician comper al unor multiple tipuri de discurs interferente, n-are cum sã aibã complexe faþã de cota unor autori români ca Petru Cimpoieºu, Florin ªlapac, Dan Stanca, dar ºi strãini, precum Alessandro Bariceo, McEwan, Pascal Quignard º.a.“

Sunt comentaþi, de asemenea, Petru Cimpoieºu ( „Personaje sub acoperire sau triumful parodiei“) ºi Doina Ruºti („Elixirul naraþiunii“). Nu lipsit de importanþã este cazul Dumitru Þepeneag, care, în „Pastenague sau cartea suspiciunii“, este prezentat într-un ansamblu de consideraþii, de la tribulaþiile suferite, în „epoca de aur“, la recunoaºterea operei sale dincolo de fruntariile naþionale: „Pont des Arts este cartea unui narator-strateg, jucãtor de simultane constructiv-deconstructive, moralizator îndurerat ºi cinic, consilier ce n-are nimic sfânt, maestru al registrului parodic ºi al reþetelor ludice. (...) Autorul profesionist ºtie asta cel mai bine ºi introduce în plin colportaj un roman plesnind de realitate ºi actualitate tangibilã.“

Excelent exemplu de analizã, prin rigoarea ºi acribia observaþiilor critice, trecute prin filtrul propriei subiectivitãþi, cartea este de o autenticã savoare literarã: „Dacã România a fost cruþatã ºi se aflã încã pe propriile picioare, o datorãm mai ales ficþiunii premonitorii oferite de Petru Cimpoieºu, cu sprijinul celor trei îngeri emisari. Fãrã de care acest impecabil edificiu epic zidit din cruzime, pietate ºi talent, nu s-ar fi înãlþat întru pomenirea cititorilor“. Exegezã literarã profitabilã, ansamblu complex cu multiple rezonanþe, cronicile devin micro-registre de culoare, mãrturii de vigoare în surprinderea identitãþii unor autori sau opere - adevãrat univers literar - care prin incitanta diversitate a câmpurilor de investigaþie provoacã recursul la lecturã. Scrisã cu pasiune ºi atitudine criticã, aceastã carte-experiment de istorie ºi criticã literarã înglobeazã lecturi substanþiale ºi capacitãþi de asociere, devenind un studiu comparatist cu orizont supranaþional. Observator lucid, prin francheþea observaþiilor, un spirit dublat de vocaþia literarã, Geo Vasile se dovedeºte comentatorul avizat al unei lumi circumscrise într-un anume spaþiu-timp.