| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Petre GOT - 70Limită Cândva erai primăvara mea, Astrul îți surâdea în priviri, Eram două suflete în același suflet. Acum verbul tău aduce nori de plumb, Ești petală purtată de vânt, Cenușă vândută delirului. Unde vrei să ajungi, inimă hăituită? Mai reziști? Nu vezi că umbli pe drum înfundat, Pe un drum fără drum? Ți-ai uitat țelul, Ți-ai uitat chemarea, Foșnește zădărnicia în jur. Ipostază Minunea mea cu ochi căprui, Nimănui să nu mai spui Că trec noaptea peste grui La iubirile dintâi. Ca un vânt mă zbat, mă frâng După sufletul de prunc, După sufletul copil Floare de april. Unde-i tinerețea mea, Visul, zborul, flacăra? Întreb valul, întreb vântul, Mi se frânge-n piept cuvântul, Sufletul mi se termină, Se preface-n undă lină. Creangă de cireș, petale La casa domniei tale. La umbra luminii tale. Răsfrângere La pieptul muntelui revin După atâtea drumuri străine. Mă recunosc paltini și brazi, Stânca are aceeași grupă sanguină cu mine. Sângele nu se face apă, se spune, Rănile ard, se închid. Fratele tot frate rămâne, Veacul ne soarbe nespus de avid. Venim doar o dată pe lume, Avem un singur suflet, o singură mamă. Rădăcina doare, sângerează, ne cheamă, Revederile sunt câmp de verbine. Cel mai bun prieten Cel mai bun prieten al meu, cred, Est teiul din fața casei. Găzduiește concertele privighetorii Fără să ceară chirie. Îmi înmiresmează clipa, Îmi cunoaște răni, speranțe, Învață inimi cum să reziste. Așteptare Doi porumbei își șoptesc dragostea Pe dulapul cu cărți din balcon. Și-au făcut cuib discret, Seamănă într-un fel Cu odaia mea. Povestea lor de iubire N-o cert, n-o fugăresc, Durează de câteva nopți. Aștept să văd, nu peste mult, Pui plăpând, Să-ți urez bun venit În lume. Recurs Am pus gard între noi Să nu mai treacă val negru, Blestemul să se oprească. Am vindecat locul Cu petunii, trandafiri surâzând, Meri și cireși integri. Cui să-mi spun febra iubirii rănite De soră, de frate? Îngrijorarea se zbate în suflet Cum râul ieșit din matcă. Ritm madrilen Inima se bucură ca un copil, Pașii lenevesc prin cetate, Zilele plutesc asemeni miresmelor de trandafiri. Aș vrea să nu mai plec, Aș vrea să revin. Nu știu dacă dorința va rodi, Nici Don Quijote nu știe, Deși îl întreb împreună cu zorii, Deși îl salut împreună Cu luceafărul de seară. Joc al iluziilor, joc al speranței, Port o mapă de vise subsuoară. Taxă Îți caut urmele pe lângă râu Împreună cu fluturii, cu albinele, O, cât aș da, O, cât aș da să știu Pe unde îți rătăcești zilele. Poate numai plopii bănuiesc, Trunchiurile zvelte, frunzele zăludele. Am ajuns, am admis Să plătesc taxă pe stele, Să achit taxă pe vis? Nuanță Îmi place nespus de Dumneavoastră, Domnule Brâncuși: Ați venit din inima lucrurilor Direct în inima Europei, Fără să întrebați pe nimeni. V-ați așezat vatra și dalta În ochiul clipei roditoare, Neținând cont de niciun viscol. Treptat aștrii au început să cânte, Întruchipând Măiastra din sudoare. Sunteți al plaiului, Sunteți al zărilor, Munte care în locul fibrei de granit Are suflet - poate să zboare. Dilemă Nu știu câte toamne Îmi mai sunt hărăzite, Simt încă foc dârz Curgându-mi prin vene. Îmi număr pașii prin vis, Prin scrum, prin cenușă, Sunt singur ca izvorul pustiului. Pot spera să crească în umbră-mi Pâlcul de magnolii cântând? Probabil cineva îmi va rosti numele În agora târzie, Poate ziua de mâine Va fi și a mea. |