I. În termenii specializãrii profesionale, Nicolae Melinescu este un om care vede lumea perpendicular, adicã realist, lucid, echilibrat, stabil ºi obiectiv. Un adevãrat jurnalist priveºte lumea drept în faþã. El o vede direct ºi just. Lui viaþa i se aratã în dimensiunea sa informaþional-obiectivã. Locul sãu se aflã în exterior; direcþia privirii sale este perpendicularã pe câmpul evenimentelor. Jurnalistul este un om perpendicular.

Romanul politico-fantastic Deºertul de fier (Bucureºti, Editura Ecumenica Press, 2007) ni-l relevã pe jurnalistul de la Televiziunea Românã Nicolae Melinescu ca pe un om cu o puternicã propensiune de a construi o lume oblicã. Romanul edificã o lume din profil. Incapabilã sã stea pentru real, ficþiunea statueazã lumi non-perpendiculare.

Romancierul este creatorul unei lumi din profil: în prim-plan avem o structurã a realului ce se articuleazã ºi funcþioneazã în coordonate ale imaginar-fantasticului.

II. Romanul politic este un roman al puterii, un roman despre obþinerea, menþinerea, consolidarea ºi pierderea puterii. Tot roman politic se poate desemna ºi întreprinderea narativã ce subîntinde evenimente traversate de ideea de putere. Mai curând, în aceastã a doua categorie se înscrie Deºertul de fier.

III. Cartea începe cu explicarea din perspectivã geopoliticã a semnificaþiei perioadei „rãzboiului rece” pentru Africa: „În Africa rãzboiul rece a fost extrem de fierbinte, s-a sintetizat pânã la lupta corp la corp, în lovituri zdrobitoare împotriva teroriºtilor ºi a subversiunii comuniste. (...) Rãzboiul a avut o mizã capitalã: Africa roºie sau lumea liberã” (2007, p. 5).

Pe palierul politic ºi geopolitic romanul este relatarea contribuþiei englezului Michael Nolan Gordon (nãscut la 25 noiembrie 1930) la instaurarea sau salvarea democraþiei în state precum Angola, Mozambic, Zimbabwe ºi Namibia; aceste aspecte sunt excelent surprinse de profesorul Dumitru Borþun în postfaþa la roman (2007, pp. 387-392).

Coordonatele naraþiunii sunt atât temporal cât ºi spaþial deosebit de largi. Dimensiunea de timp a lumii romaneºti pleacã, în raportarea ei la realitate, de pe la 1936 ºi se încheie „prin ’94\" (2007, p. 378). Spaþiul imaginar are douã arii: aria englezeascã (a copilãriei în nordul Angliei, la Bruxton) ºi aria africanã (a venirii dupã facultate în Africa de Sud, unde tatãl sãu se afla în misiune diplomaticã).

La Pretoria, Mike Gordon se încadreazã în jurul vârstei de 22 de ani, în armatã, pe care o va pãrãsi în 1994: degradat, scos din evidenþa armatei, fãrã dreptul de a purta „uniformã, medalii ºi însemne militare, fãrã drept la pensie, stipendii, cazare, asistenþã socialã sau umanitarã din partea armatei” (2007, p. 383). Patruzeci ºi doi de ani de rãzboi; un rãzboi ce nu face eroi ºi nu aduce medalii. Acestui rãzboinic nu-i va fi scos bustul din marmura de carierã ºi nu va fi onorat cu consemnarea în istorie. Generic, acest om trãieºte pericolul de a muri zi de zi. Ajunge sã-i fie uscate de soare rãnile ºi sã-ºi priveascã precum o carte de identitate cicatricele. Devine tãcut, aºezat în propriile gânduri, condamnat la a fi maºinãrie de ucis, pornind în fiecare nouã misiune în confruntare cu „o singurã realitate imediatã ºi reversibilã: ori omori ori eºti omorât” (2007, p. 374). În fond, personajul este astfel înþeles într-o perspectivã scuzabilã în raport de lipsa de valori morale ºi bune maniere din comportamentul sãu. Miezul politic al romanului este cel care genereazã titlul: „Da, lupta devenea tot mai sângeroasã, Africa era inundatã de arme ºi se transforma într-un deºert de fier (s.n.)!” (2007, p. 254).

Lupta lui Mike Gordon constã în misiuni. Viaþa lui se epuizeazã în misiuni. În general, viaþa noastrã se duce în sarcinile de zi cu zi. Încercând ca din misiunile luate separat sã obþinem sensul vieþii lui Mike, descoperim cã principala sarcinã în cadrul propriului destin o reprezintã depãºirea singurãtãþii. Misiunea fundamentalã este o misiune ratatã, dar ratatã în ideea în care ea nu poate fi de nimeni încheiatã cu succes. Astfel putem înþelege fiecare misiune în parte din totalitatea care le cuprinde ºi le strãbate.

În douã cazuri, pe misiunile „de stat” se grefeazã interese derivate din destinul personal: „Anemona de diamant” ºi „Amazoana neagrã”. Peste fondul erotic de bazã dat de iubirea din tinereþe pentru Sybyl se impregneazã decisiv iubirea pentru Annemone, femeia greu de descifrat ºi pus în termeni de duioºie ºi suavitate. De altfel, ideea lui Mike despre iubitã este modelatã de conºtiinþa faptului cã în greaca veche anemonã «înseamnã „greu de îmblânzit”» (2007, p. 178). Femeia vieþii lui este o neîmblânzitã. Iubirea lor este fulgerãtoare ºi copleºitoare, doritã pânã la „sfârºitul timpului ºi pânã la capãtul lumii” (2007, p. 191). Misiunea împotriva teroriºtilor ce o ucid pe Annemone este o misiune personalã, este o misiune de o viaþã. Lui îi rãmâne un lãnþiºor cu o anemonã de diamant pe care-l recupereazã de la asasini ºi pe care-l va purta apoi permanent cu el. De la moartea Annemonei, Empty Howl (echipa comandatã de Mike) „nu mai cunoaºte mila, înþelegerea ºi iertarea” (2007, p. 204).

Cea de-a doua misiune personalã o constituie „Amazoana neagrã”; rezultatul îl reprezintã uciderea „Amazoanei negre” pe care o identificãm cu Camarada, terorista cubanezã, coordonatoarea atacului cãruia îi cãzuse victimã Annemone.

Dintr-un unghi oarecare, cartea este o antologie de misiuni clar delimitate. Deasupra misiunilor obiºnuite în domeniul puterii se ridicã ºi o misiune de însoþire a 8 ziariºti români veniþi în anii ’80 de la Bucureºti pentru a prezenta derularea alegerilor din Rhodesia. Limba românã este vãzutã ca o limbã „cu ceva portughezã în ea, dar ºi cu pasaje mai luminoase, apropiate de spaniolã ºi, poate, italianã” (2007, p. 358). În listã, doi ziariºti erau de la serviciile secrete, unul de la Comerþ, altul de la Externe, altul de la Interne, unul de la „cotidianul comunist” ºi altul de la „tv”. Faþã de ºase „caraghioºi ca niºte marþafoi”, doar doi erau ziariºti adevãraþi: cel de la „tv” ºi cel de la cotidian (fost corespondent la Hanoi). Tv-ul este prezentat drept cel mai competent, cel mai simpatic, dar ºi cel mai de jos în ierarhia grupului condus de unul de la serviciile secrete. Per ansamblu, câtã misiune atâta iubire: iubire de libertate, iubire de demonstraþie, iubire în general.

IV. Se remarcã, înainte de toate, punerea evenimentelor în istoria realã a sudului Africii ºi a Angliei anilor ’30 ai secolului XX ºi încadrarea în politica locului, în interesele ºi acþiunile strategice ale statelor din zonã. Metoda la care obligã un asemenea demers complex este una reportericeascã. De aceea, am spune cã Deºertul de fier este un roman reportericesc al puterii.

V. Dincolo ºi, totodatã, pe cursul traversãrii spaþiului romanesc se desprinde ºi se profileazã figura unui spirit creator profund angajat în propriul imaginar, stãpân pe mijloacele sale artistice ºi care trãieºte experienþa curentã ca pe o experienþã personalã. Am zice cã spiritul creator face roman din propria viaþã.

În planul axiologiei estetice, cartea rãmâne notabilã prin imaginarul suscitat pe calea reportajului, prin conexarea imaginarului la realitatea istoricã ºi prin limpezimea de rouã a personajului principal. Formula rezultatã este, ºi ea, o realizare admirabilã.

Ceea ce poate fi trãit în ani în sudul Africii ºi ceea ce putea sã fi fost trãit este vãzut cu un ochi exersat pe multiple unghiuri. Nicolae Melinescu reuºeºte în scriiturã sã schimbe direcþia privirii ºi dintr-un interesant reportaj face un roman remarcabil. A pierdut reportajul? A câºtigat reportajul? Lumea vãzutã din profil ne aratã un romancier adevãrat.