Referat

Tovarãºe Ceauºescu,

Ne cunoaºtem ºi am lucrat împreunã, ziua ºi noaptea, ºi nopþi întregi, atunci când – precum ºtiþi – eram puþini ºi erau mulþi împotriva noastrã.

Suferinþele vieþii mele nu mi-au modificat convingerile din acei ani.

Dar iatã ce se întâmplã:

Am fost în ultimii ani atacat în diferite foi legionare din Spania, Franþa ºi America, imputându-mi-se cã mãnânc „borº Ceauºescu“ ºi cã am „trãdat“ exilul, deoarece fãcând câteva cãlãtorii în strãinãtate, în loc sã rãmân acolo, printre cei fugiþi, m-am reîntors în þarã.

Am fost atacat la „Europa liberã“ cã laud pe ºeful cenzurii din România, deºi numai de laudã nu era vorba.

Am fost atacat aproape douã luni aici în Bucureºti, în revista „Sãptãmâna“, în vara anului trecut, cã mãnânc „icre negre“ ºi cã nu se cuvenea sã fiu reabilitat, reabilitare cerutã chiar de dumneavoastrã. În zilele în care ea avea loc, Eugen Barbu pretindea în biroul Uniunii Scriitorilor, din care pe atunci fãcea parte, sã fie eliminaþi dintre colaboratorii „României literare“ Constantin Noica, N. Carandino ºi Ion Caraion – „niºte foºti ºi viitori puºcãriaºi“.

Cu patru decenii în urmã, în anii rãzboiului, am fost frecvent înjurat în toatã presa de dreapta din þarã ºi de pe front, începând cu oficiosul antonescian ziarul „Viaþa“, cu „Porunca vremii“ (cotidian antisemit stipendiat de Ambasada Germaniei hitleriste) ºi „Neamul românesc“ (devenit pe atunci neam nemþesc) ºi continuând cu multele foi ºovine ºi anticomuniste din Basarabia, Bucovina, Transnistria, Crimeea ºi Caucaz.

Am fost cenzurat aproape zilnic. Am fost ameninþat cu revolverul la tâmplã de ºeful cenzurii militare, col. Atanasiu. Iar hitleriºtii, care nu pustiau pãmântul cu inteligenþa lor, nu s-au dovedit la vremea aceea totuºi aºa de subdezvoltaþi mental încât sã-ºi închipuie cã lucrurile scrise de mine în ziarul „Ecoul“ (mã refer la articolele „Teatru în Norvegia“ ºi „Un anonim: Gheorghe Vasilescu“) erau de dragoste pentru ei. Aºa cã doi agenþi ai Gestapoului au venit sã mã aresteze de la redacþie. Scãpat ca printre picãturi, am stat fugit ºi ascuns prin Moldova. Iatã însã cã e posibil dupã 40 de ani, cu referire la aceleaºi douã articole, sã soseascã un incalificabil denunþ cãtre dumneavoastrã, tot pe filiera Eugen Barbu, care mã acuzã nici mai mult nici mai puþin decât de... filonazism! Au trebuit sã fie necesare eforturile conjugate, conºtiente ºi mature a trei instituþii (Editura „Cartea Româneascã“, Uniunea Scriitorilor ºi Consiliul Culturii), care desigur cã mai aveau ºi altceva de fãcut, ca sã se explice câtã infamie stã în dosul unei asemenea practici. Mai mult, la p. 181 a ultimului volum din „Incognito“, carte de Eugen Barbu ºi alþii, se spune textual despre colaboratorii Ecoului, în majoritatea lor comuniºti ºi ilegaliºti, cã „i-au pupat în cur“, ºi pe nemþi, ºi pe legionari“. Foarte frumos exprimat pentru un academician... Dar nu e vorba doar de exprimare, ci de pãrerea pe care un fost membru al Comitetului Central poate (dupã ce ºi-a aruncat carnetul de membru de partid ºi decoraþiile, ameninþând cã va deveni dizident), poate sã emitã liber despre cei care au scris în presa cu adevãrat democratã.

Tovarãºe Ceauºescu, ºtim cu toþii de cãtre cine ºi pentru ce sunt plãtiþi cei care ne atacã în strãinãtate ºi la „Europa liberã“: aceia sunt plãtiþi de capitaliºti ºi n-au cum sã ne fie prieteni. Dar pe cei din paginile „Sãptãmânii“ care au injuriat pânã acum sute ºi sute de scriitori români, pe aceºtia îi plãtim noi, îi plãteºte partidul, poporul, ºi-i plãteºte de ani de zile, iar de ani de zile ei învenineazã climatul ideologic, literar ºi social, vrând puterea. Cât mai multã putere. Pentru ce îi plãtim, dacã ei adoptã faþã de instituþiile noastre socialiste (reviste, edituri, Uniunea Scriitorilor, Fondul literar, foruri culturale etc.) aceleaºi denigratoare atitudini ca ºi cei de la „Europa liberã“? Dacã idealuri pentru ei au devenit antisemitismul, elogiul filozofiei reacþionare dintre cele douã rãzboaie, scindarea unitãþii scriitorilor, sistematica rãnire a coeziunii ºi echitãþii partidului, calomnia, interzicerea dreptului la replicã ºi ameninþarea cu denunþul?

Tovarãºe Ceauºescu, importanþa oricãrui scriitor adevãrat, care serveºte cinstit partidul ºi poporul, trebuie sã fie numai importanþa ºi valoarea pe care o are manuscrisul sãu, iar nu funcþia în care temporar a fost aºezat, iar nu ciomagul, ocara, scuipatul cu care veºnic suntem întâmpinaþi, repet, sute ºi sute de scriitori, iar de la un timp ºi conducãtori ai consiliului Culturii, în rândurile cãrora este perfid strecuratã ideea cã ei, injuriatorii, ºi numai ei, reprezintã în exclusivitate partidul, dragostea de þarã, maxima preþuire a conducãtorului sãu, adevãrata conºtiinþã socialistã ºi cã mai sunt ºi delegaþi pe deasupra sã vorbeascã în numele partidului, cãruia îi aruncã în nas carnetul de partid, sã ameninþe în numele partidului (pe care nu-l onoreazã), sã acapareze presa, presa literarã, radioul, televiziunea.

Tovarãºe Ceauºescu, în rândurile scriitorilor ºi în rândurile întregii noastre populaþii e bine sã fie liniºte, aºa cum aþi recomandat mereu ºi cum spune buna judecatã a fiecãruia, ca sã nu ne oblige alþii sã ne liniºtim. Retrageþi din mâna elementelor de scandal, care au acaparat presa ºi abuzeazã de ea, dreptul de a practica despotismul, vulgaritatea, discordia ºi în esenþã un amor foarte mincinos faþã de partid ºi faþã de dumneavoastrã personal.

Eu, ºi ca mine ºi ceilalþi, suntem mulþi, v-o cerem pentru cã vrem sã domneascã în þara noastrã buna înþelegere ºi conlucrarea.

Întãriþi Uniunea Scriitorilor, redaþi-i toate cele trebuitoare, nu lãsaþi a-i fi slãbitã autoritatea ºi prestigiul ºi veþi fi înconjuraþi de întreaga noastrã recunoºtinþã ºi preþuire.

Vã mulþumesc cã m-aþi ascultat.