De ce-aş alege albul?

De ce-aş alege albul când împrejurul meu se prăbuşesc mai toate iluziile pe care mi le făcusem despre democraţie (nu despre democraţie în general, ci despre cea din România)?

De ce-aş alege albul când afacerile murdare se fac la lumina zilei, prin ordonanţă sau prin hotărâre de guvern? Când toţi aleşii urmăresc un singur lucru, şi anume propria îmbogăţire?

De ce-aş alege albul când o ţară întreagă stă cu gura căscată la nişte analfabeţi obraznici care o fură sub ochii ei, dar lor li se pare că le sunt binefăcători?

De ce-aş alege albul când călugării şi popii vin în delegaţie, cu jalba-n proţap, ca să-l apere pe un infractor condamnat, pentru că le făcuse o donaţie, danie pre limba lor, de ordinul milioanelor de euro?

De ce-aş alege albul când guvernele nou instalate sau mai vechi instalate nu fac altceva decât să-şi pună oamenii, clienţii politici adică, „în pâine”, cum atât de urât se spune la noi, indiferent dacă aceştia se pricep la treaba pentru care sunt întronizaţi sau nu?

De ce-aş alege albul când guvernul şi ceilalţi „factori de decizie” îşi aleg manageri străini pentru companiile de stat, iar consiliile de administraţie fac ce fac şi-i alungă, sub pretexte plauzibile, dar evident mincinoase, ca să-şi poată pune în loc tot oamenii lor, pentru că străinii le stricau jocurile?

De ce-aş alege albul când la noi construcţia unei autostrăzi durează decenii, poate secole, poate milenii, în timp ce la orice alţi vecini, chiar săraci, acestea se fac în timp util?

De ce-aş alege albul când o ţară atât de bogată în resurse subpământene şi supraterestre ajunge printre cele mai sărace din Europa şi, poate, şi din lume?

De ce-aş alege albul când nici în lumea aşa zis spirituală lucrurile nu stau mai bine: criticii literari scriu cronici entuziaste despre şefi sau şefişori de edituri la care speră să publice sau chiar publică şi când totul este pus, ca-n partea cealaltă, la politruci, sub vălul opiniei, al adevărului?

De ce-aş alege albul când văd cum orice popor, de oriunde, este în stare să-şi găsească, fie şi în cele din urmă, direcţia pozitivă, numai la noi bâjbâim şi ne cramponăm mereu şi mereu de aceleaşi edecuri securistice sau bolşevice, fie şi prin urmaşii lor destoinici?

De ce-aş alege albul când adevărul este aici mai „de clasă”, sau, de fapt, de clan, decât era la bolşevici, unde măcar ţi se spunea în faţă asta?

De ce-aş alege albul când scara valorilor este deformată, şi-n lumea culturală, ca şi-n cea politică, de interese străine domeniului respectiv, ba, ca să spun adevărul, contrare căii drepte a acestuia în lume?

De ce-aş alege albul când mi se aruncă acelaşi praf în ochi oriunde m-aş uita, fie la zona politică, unde se minte, mai ales în ultimii ani, tot mai neruşinat, fie la cea în care crezusem un timp, înainte de democraţie, că-mi găsisem refugiul în faţa minciunilor  regimului bolşevic?

De ce-aş alege albul când paradisul e mereu promis, afirmat cu mâna pe inimă, dar în lo­cu-i se oferă, cu aceeaşi convingere şi spunân­du-ni-se că nu-i ce vedem şi simţim, infernul?

De ce-aş alege albul când totul este construit în jurul micilor găşti, că nici mafii nu le poţi spune, deşi fac, în mic, ce fac mafiile în mare, şi asta, repet, oriunde, în politică, în comerţ şi finanţe, în viaţa culturală, peste tot?

Lista de întrebări retorice, dar nu numai, poate continua. Întrebarea rămâne fără alt răspuns decât cel presupus. E drept, nimeni nu m-a întrebat de ce am ales acest titlu de rubrică şi dacă n-ar trebui să-l schimb, dar eu m-am întrebat adesea dacă nu exagerez. Văd însă ştirile, aud ce se spune şi văd ce se întâmplă şi-mi dau seama că nu e chip să mai schimb, eu, acum, acest cuvânt, negru. Nu se mai potriveşte cu vara, ştiu, dar, din păcate, la noi, se potriveşte. În general.