Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Bicentenarul nașterii lui Constantin Lecca

        de Paul REZEANU

Personalitate care a desfășurat o prodigioasă activitate artistică, editorială și pedagogică, timp de patru decenii, la jumătatea secolului al XIX-lea, Constantin Lecca a înscris în istoria artei, culturii și învățământului românesc, pagini de indiscutabilă referință.

Născut în urmă cu două sute de ani, la Brașov, la 4 august 1807, într-o familie de negustori originari din Oltenia, el a fost elev al școlii românești din Schei, al gimnaziului săsesc din Brașov și Blaj. În 1827 a plecat la Buda pentru a învăța meșteșugul picturii. Din păcate, acolo n-a prea avut de la cine învăța, așa că putem spune că a fost, cel puțin în această direcție, un autodidact. În schimb, la Buda, Lecca a întâlnit un grup de români patrioți, preocupați să ducă mai departe idealurile școlii ardelene și să demonstreze, cu mijloace științifice, latinitatea și continuitatea neamului românesc pe meleagurile sale. Ajuns un apropiat al lui Zaharia Caracalechi, el a devenit colaborator al revistei „Biblioteca românească“, unde a publicat articole de istorie, literatură, traduceri și mai ales portrete de domnitori români.

În 1833, Constantin Lecca s-a stabilit la Craiova. Cum a ajuns aici, nu știm, dar cert este faptul că în acel an el a fost invitat să ocupe postul de profesor de desen la Școala Centrală din capitala Olteniei și, tot în acel an, el a semnat și datat Portretul profesorului Grigore Pleșoianu, Portretul prefectului de Romanați Gh. Coțofeanu și alte câteva.

Constanin Lecca a fost astfel primul profesor de desen din Oltenia, a fost acela care a înființat prima tipografie din Craiova, la 1837, prima revistă de cultură din Oltenia, „Mozaicul“, în 1838, a fost primul pictor român modern din acest colț de țară și primul pictor român care a executat, la noi, pictură bisericească în stil occidental.

Cei cinsprezece ani cât a trăit la Craiova, sau mai exact cât a fost legat de acest oraș, sunt considerați a fi cei mai importanți din viața sa. Astfel, la Craiova și-a întemeiat o familie, i s-au născut cei șapte copii, și-a făcut o situație materială care i-a permis să se pună la adăpostul zilei de mâine, să călătorească la Buda, Viena, la Roma (timp de mai mult de un an) și Paris (în ultimele luni ale anului 1847 și primele luni ale anului 1848). Atunci, la Paris, unde a mers de fapt pentru autoperfecționare, el s-a aflat în cercul Societății studenților români alături de Nicolae Bălcescu, Dimitrie Bolintineanu, frații Brătianu, Golescu, Romanescu ș.a.

În perioada craioveană, Constantin Lecca a pictat o serie de tablouri care au rămas de referință în arta românească. Amintim, astfel, în acest sens, Portretul lui Ioan Maiorescu, Portretul Mariei Maiorescu, Portretul Maricicăi Bibescu, Portretul lui Iancu Vladimirescu, Autoportret (1840), portretele soților Lăceanu, Pavlovici ș.a. Tot atunci el a pictat unele portrete ale membrilor familiilor Bengescu, Brăiloiu, Otetelișeanu, Strâmbeanu, Cernătescu, a pictat portrete ale domnitorilor din trecut sau ale contemporanilor cu demnități politico-militare cu rang înalt, a pictat bisericile Sf. Ilie și Madona Dudu din Craiova, sau compozițiile istorice: Uciderea Brâncovenilor, Moartea lui Mihai Viteazul, Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul ș.a.

Participant la evenimentele din vara fierbinte a anului revoluționar 1848, Lecca a fost nevoit să părăsească Craiova de teama represaliilor. Și-a părăsit familia, casa, postul de profesor la Școala Centrală. O nouă perioadă începea, în felul acesta, în viața sa.

După un refugiu de un an și ceva la Brașov, Lecca s-a stabilit la București, unde datorită sprijinului acordat de Petrache Poenaru, a primit postul de profesor de desen la Colegiul Sfântul Sava și comanda pictării noilor steaguri ale armatei. Atunci, Lecca, împreună cu pictorii Mișu Popp și Barbu Stănescu, au format un adevărat triumvirat artistic, care timp de peste cincisprezece ani a executat numeroase comenzi. Astfel au fost pictate bisericile: Curtea Veche, Sfânta Ecaterina, Sf. Gheorge-Nou, Răzvan Vodă, Radu Vodă ș.a., din București, precum și alte câteva din țară.

Dar, în paralel cu munca la catedră (până în 1859, când a demisionat) și cu pictarea bisericilor, Constantin Lecca a fost, în deceniul al șaselea al secolului al XIX-lea, principalul furnizor de portrete ale protipendadei bucureștene. În acest sens amintim: Portretul lui Vasile Racottă, Portretul lui Ion Lecca, Portretul lui Barbu Știrbei, Portretul Ecaterinei Manu, Portretul polcovnicului Ion Solomon, Portretul Cleopatrei Lecca ș.a. Tot în acea perioadă el a pictat compozițiile istorice Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, Împăcarea dintre Bogdan cel Orb și Radu cel Mare și Panahida de la Războieni.

În martie 1860, Lecca a primit comanda, de la Eforia Școalelor, să picteze portretele câtorva ctitori de biserici: Ionașcu Cupețu de la Slatina, Neaga, soția lui Ionașcu, Paharnicul Constantin Obedeanu ș.a., portrete memorabile ce se impun atenției prin calitatea lor artistică.

Din portretele ce au fost executate de Constantin Leca în deceniul al șaptelea al secolului al XIX-lea, mai cunoscute sunt Portretul domnitorului Al. I. Cuza, Portretul lui Petrache Poenaru, Portretul Victoriei Lecca (soția sa) ș.a., iar din compozițiile sale istorice amintim: Dragoș Vodă la vânătoare, Descălecarea lui Radu Negru și Bătălia de la Călugăreni, tablouri ce au fost prezentate la primele expoziții ale artiștilor în viață, din 1868 și 1870, când au și fost premiate.

Și anii au trecut. După 1870 Constantin Lecca a dispărut din viața artistică românească. Bolnav, el s-a retras cu demnitate în mijlocul numeroasei sale familii. A murit în 13 octombrie 1887, la București și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.

Considerat ca un maestru al picturii românești, el a fost creatorul unei opere remarcabile, bogată în conținut, realistă și patriotică.

 

© 2007 Revista Ramuri