Este o premieră, în ceea ce mă priveşte, faptul că scriu despre un artist încă „nenăscut”. Desigur, este o figură de stil pentru că, fizic, Adrian Murgulescu este la vârsta majoratului, elev în an terminal la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” din Craiova. Întâmplarea a făcut ca, recent, să văd mai multe lucrări ale acestui tânăr timid şi introvertit, al cărui vis este acela de a urma o carieră artistică. În dialogul pe care, cu greu, am încercat să îl leg, am reuşit să înţeleg că arta, grafica, în mod special, este o pasiune din copilărie. Încurajat de cele câteva premii naţionale şi internaţionale pe care le-a obţinut, tânărul vrea să urmeze o carieră în acest domeniu. Părinţii, profesorul Valentin Boboc care, cu multă înţelegere i-a ghidat paşii în ultimii ani, chiar şi eu am încercat să îl facem conştient de sacrificiile pe care un asemenea drum le presupune, însă el este decis să şi le asume.

Când vorbeşti despre un destin artistic, virtual, pentru că Adrian mai are încă ani buni până să înceapă acest drum, este riscant să faci pronosticuri, ca la fotbal. Pentru a deveni, dar mai ales pentru a rămâne artist este nevoie de mult efort, voinţă şi, nu în ultimul rând, ceva noroc. Din dialogul purtat cu Adrian, care, din cauza timidităţii şi mai ales a firii sale interiorizate, a fost, mai curând, un monolog, presupun că el are capacitatea şi determinarea unui efort susţinut şi, analizând desenele pe care mi le-a arătat, are şi discernământul obligatoriu modelării personalităţii sale artistice. Faptul că în această etapă lucrează pentru a-şi testa sau, mai curând, pentru a-şi exersa capacităţile, atât în zona figurativă, cât şi în cea abstractă, este un semn de maturitate. Ar fi nefiresc ca, abia ieşit din adolescenţă, să crezi că poţi să propui expresii vizuale personale când, fizic, indiferent de talent şi dorinţa de a munci, nu ai avut timpul necesar acumulării.

Văzându-i lucrările, cred că Adrian are o aplecare nativă pentru linie, pe care şi-o exercită cu egală abilitate atât în compoziţiile figurative, cât şi în cele de factură nonfigurativă. De fapt, aşa cum este şi firesc, el este în faza când urmăreşte cu atenţie elementul epic, reuşind să producă o serie de portrete, mai ales de bătrâni, studii de mâini, de cai etc. bine compuse, cu o dexteritate care denotă acuitatea observaţiei. Tot din aceeaşi arie de interes putem menţiona compoziţiile figurative în culoare, unde reuşeşte să susţină echilibrul, liniei revenindu-i calitatea de factor dinamic. Printre cele mai reuşite compoziţii animaliere color trebuie remarcate cele cu cocoşi, pentru dezinvoltura cu care sunt realizate. Chiar şi la o simplă inventariere de pe pagina sa de Facebook, se poate observa apetitul pentru compoziţiile nonfigurative, atât în alb-negru, cât şi în culoare, unde pare că se mişcă cu o mai mare lejeritate, descătuşat probabil de exigenţa de a se conforma unor forme impuse. Aici, relaţia sa cu spaţiul este mai pregnantă, motiv pentru care se simte libertatea cu care îşi compune spaţiul şi energia, dinamica pe care reuşeşte să o imprime fiecărei lucrări.

Culoarea este cel mai adesea un companion al liniei, personajul principal al tuturor lucrărilor sale. Asta nu înseamnă că materia cromatică îi este indiferentă, deşi, în această fază de început am putea conchide că îi revine doar un rol secundar, care însă este determinant în potenţarea compoziţiei. Paleta sa, de cele mai multe ori compusă în laviuri sau din game de ocruri cu accente de galben citron, omogenizează discursul nervos al liniei. Întreaga diversitate de piese şi de stiluri consider că este mai mult decât firească, fiind necesară pentru a-şi releva sieşi, dar şi viitorilor mentori, capacitatea de a observa, de a reda şi, mai ales, de a se livra, ca încărcătură energetică, în fiecare lucrare. Am convingerea că într-o conjunctură firească a astrelor, Adrian Murgulescu îşi va putea atinge excelenţa, ceea ce m-ar bucura foarte tare.