În cea mai recentă apariţie editorială, prolificul prozator Radu Ţuculescu ne propune un policier livresc, în care, prin fenomenul călătoriei, orchestrează o poveste în care dezvoltă identitatea şi complexitatea animei protagoniştilor, dovedindu-se un fin cunoscător al culturii şi mentalităţii europene.

Unul dintre precursorii Bildungsromanului este romanul antropologic reprezentat, mai ales, de opera lui Martin Christoph Wieland. O astfel de scriere pare să fie şi romanul Femeia de marţipan, în care lui Martin Breda, deşi evoluează psihologic, cultural, sentimental şi profesional, traversând mai întâi câteva experienţe, prin contactul direct cu realitatea exterioară, autorul îi surprinde şi „istoria internă”. Protagonistul este conştient, încă din primul şi ineditul capitol, „Să-mi calc umbra”, de căutarea în care se află, înţelegând că experienţele nu vor fi simple aventuri, ci vor constitui trepte ale procesului său de orientare, creştere şi maturizare. Câteva dintre elementele evoluţiei sale sunt influenţele materne, experienţa locurilor de muncă, psihologia celor cu care intră în contact, cunoaşterea instituţiilor educative, culminând cu experienţa sentimentală sau erotică. Astfel, în primul capitol, ambiţiosul de numai 19 ani, neofitul Martin Breda, înainte de a-şi face o carieră strălucită ca detectiv şi de a cunoaşte iubirea-pasiune, va fi un simplu vânzător de hârtie igienică, uneori chiar parfumată, într-o toaletă publică din centrul Clujului. Acest spaţiu neobişnuit este frecventat de personaje stranii, extravagante, care, în spatele aparenţelor, reprezintă o parabolă a comediei umane. Cu măiestrie, romancierul Radu Ţuculescu propune un caleidoscop de figuri, o mapă de personaje, cu măşti ale timpurilor noastre: logoreicul Puiu Paşca, „omul colţurilor”, Bibi Severescu – politicianul veros, bătrâna învăluită în mister, Prinţa, excentricul creator de modă Ricki Damba, blazata Cezara. Tot în acest cadru, Marti o va cunoaşte pe exotica şi enigmatica Maraia, alături de care se va împlini în planul iubirii, după ce se vor reîntâlni peste ani, romanul fiind şi unul al educaţiei sentimentale.

În următoarele două capitole, „Călătoria” şi „Crime pe malul Rinului”, autorul ne poartă, alături de cei doi protagonişti, într-o călătorie iniţiatică în care putem zări, printre rânduri, marile oraşe europene – Viena, Praga, Amsterdam, Basel, culorile acestora, aromele, obiceiurile şi toate colţurile acestor lumi care ne surprind. Ca într-un joc al coincidenţelor, cei doi vor întâlni în această lungă deplasare toate personajele cu care ne-am familiarizat în „Să-mi calc umbra”, căci autorul ştie că, traversând frontierele, identitatea omului se schimbă, se îmbogăţeşte, se transformă. Prin acest roman, autorul reuşeşte să realizeze o hartă geografică a Europei, un adevărat ghid turistic, construind o uniune fericită între literatură şi călătorie, culegând esenţa locurilor surprinse care devin personaje cheie, independente, asemenea peisajelor descrise de Virginia Woolf în romanul Spre far. Radu Ţuculescu descrie cu erudiţie locuri care îi sunt familiare, cuprinzând cu subtilitate aspecte biografice, chiar dacă predomină ficţiunea. În călătoria lor, personajele străbat Dunărea, Vltava, Rinul, apa devenind în această scriere nu o metaforă omniprezentă a vieţii, ci protagonist care dirijează viaţa, divizează sau uneşte civilizaţii, pune obstacole sau ajută culturile să înflorească.

În capitolul al treilea, autorul nu observă doar peisajele, arhitectura, ci şi societatea, tradiţiile culinare, muzicale, pasiunile, călătoria devenind o acţiune semnificativă cu care protagoniştii se identifică şi traversează barierele culturale, politice, psihologice şi sociologice, „săpând” alte straturi ale realităţii, descoperind noi lumi posibile. Acest ultim capitol este plin de aventuri, de provocări, de mister, necunoscut, carnavalesc, ambiental în oraşul elveţian, multicultural, Basel, unde Marti Breda va demonstra evoluţia şi maturizarea sa, rezolvând cazul controversat al unui criminal în serie, în calitate de detectiv, aşa cum îşi propusese.

Romanul este străbătut de un întreg filon intertextual, autorul făcând trimiteri la istorie, cultură, politică, sau la diverse destine individuale, amintind, deloc întâmplător, de filosofi, scriitori, muzicieni, oameni de ştiinţă. Femeia de marţipan se dovedeşte a fi şi un roman al contrastelor, în care se confruntă mentalităţi şi culturi diverse, iar Radu Ţuculescu, reprezentat al beletristicii de călătorie contemporană, un rafinat cunoscător al culturii europene.