Aproape ca pe o mirare dincolo de închipuire
Amintirea unui gând foarte de demult
Pe care-l credeam transformat
Într-un fel de poem
Despre ceea ce mereu
Am avut senzaţia că-mi scapă
Deşi îmi părea aşa de cunoscut
Niciodată n-am putut să reţin
Acel ceva anume
Acel regret de déjŕ vu
Eu cel aproape bucuros de propriile-mi tristeţi
Aş fi putut scrie poeme reuşite despre zile şi nopţi
Despre anotimpuri
Mai ales despre veri infernale secetoase turbate
Stând doar cu ochii aţintiţi pe fereastră
Şi privind la celălalt de fapt tot la mine
De dincolo de altă fereastră
Privind la mine cel nepriceput cel orb
Cu toate laşităţile înflorite
Precum bubele pe trupul lui Iov
Ceva anume care iată
Şi de data asta mi-a scăpat parcă printre degete
Printre priviri şi simţuri
Îmi tot scapă mereu acel ceva
Cu neputinţă să-l rostesc
De aici încolo poate să urmeze aproape orice
Vârtejuri în rotiri sincopate
Iedere prelungi de emoţii ieşite din pardoseala
Pe care întins credeam că stau
Cuprinzându-mi infinitezimalul trup
Aducând mai mult a semn de întrebare