de Ionuţ Sociu
Teatrul de Stat din Constanţa
Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Oana Micu
Cinematografia: Mihai Popa
Muzica originală: Eduard Gabia
Streaming: Răzvan Rusu
Distribuţie:
Jimmy: Marian Adochiţei
Paul: Theodor Şoptelea
Ana: Cătălina Mihai
Tudor: Florin Aioane
Coco Dincă: Andrei Bibire
Vanda, prezentator TV: Lana Moscaliuc
Cornel, prezentator TV: Lucian Iftime
Vali Dincă, tatăl lui Coco: Iulian Enache
Violeta Dincă, bunica lui Coco: Nina Udrescu
Truică, IPJ Constanţa: Liviu Manolache
Bebe, pasager în altă maşină: Cosmin Mihale
Jean, pasager în altă maşină: Florentin Roman
Irina Popa, sociolog Univ. Ovidius: Mirela Pană
Tavi, jurnalist: Dan Cojocaru
Ela, prezentator TV: Georgiana Mazilescu
Angela Dumitru, prezentatoare TV: Liliana Cazan
Membru echipa TV: Ştefan Mihai
Membru echipa TV: Cristiana Luca
Politician local: Laura Crăciun
Politician local: Andu Axente
Politician local: Adrian Dumitrescu
Ziua Z, spune un personaj din cel mai recent proiect realizat de Bobi Pricop la Teatrul de Stat din Constanţa, este ziua când va avea loc schimbarea... o schimbare de paradigmă. Iniţial, pare investigarea dramatizată a unei schimbări la nivel social, care se revendică teatrului revoltaţilor, teatrului oprimaţilor dezvoltat de Augusto Boal, ce presupune ieşirea din zona artei, însă, în Ziua Z, dimpotrivă, problemele artei şi problemele sociale sunt aduse împreună.
Dar deja o schimbare s-a produs, iar teatrul şi lumea lui s-au adaptat şi, dacă înainte de pandemie spaţiile non-teatrale, space oriented performance, aveau o intenţie conceptuală, acum, teatrul virtual reciclează, combină, acomodează spaţii şi distanţe. Nu numai spaţiul, dar şi tehnologiile, tehnicile narative, timpul suferă o modificare. Doar o singură oră concentrează povestea unor tineri revoltaţi, o emisiune TV, filmul unei răpiri, intervenţia poliţiei, un reportaj cu familia tradiţională. Este o formă de teatru hibrid, un colaj de arte şi media, în maşina răpitorilor sunt folosite camere digitale, telefoane mobile, un dispozitiv de conectare şi livrare necenzurată a evenimentelor în spaţiul digital.
La fel ca în Live, spectacol montat de Bobi Pricop acum un an la Teatrul Naţional Radu Stanca, spectacolul actual transcrie şi susţine o atitudine faţă de prezent, de realitatea înconjurătoare, cuprinde poveştile-document ale unei comunităţi, numai că acum există un singur nucleu, iar momentul live este intermediat de o emisiune a postului Briza TV. Numele uşor persiflant este atât de bine ales şi vorbeşte de complexele de superioritate/ inferioritate ale locuitorilor oraşului de la malul mării; şi, totuşi, ar fi greşit să vedem aici doar conformism şi consumism, există o generaţie care dă semne de revoltă, iar elementul catalizator este muşamalizarea unei crime comise de fiul lui Vali Dincă, regele imobiliarelor din Constanţa.
Într-o rubrică de horoscop, prezentatoarea, ca o Pythie modernă, anunţă marea resetare, intrarea într-o nouă eră astrologică, guvernată de Jupiter, care urmăreşte binele suprem, şi, lovitură de teatru, deşi suntem la televizor, emisiunea ei este întreruptă de un breaking news, revoluţia anunţată începe. Dar niciun breaking news nu poate fi mai important ca momentul de publicitate, care intră înainte şi e de un comic nebun: politicianul din librărie, o victimă politică, care a valorificat timpul petrecut după gratii şi a scris un tratat de numismatică şi o istorie a Dobrogei şi invită publicul la o lansare online. Mai mult, ca orice reportaj, acest intermezzo publicitar face un tablou al moravurilor şi al situaţiei politice din zonă.
Filmul răpirii (transmis live de Briza TV) trei băieţi, o fată (Marian Adochiţei, Theodor Şoptelea, Florin Aioane şi Cătălina Mihai), o maşină care traversează în viteză străzile Constanţei este foarte dinamic, la fel e şi jocul celor patru actori, totul e real şi pe bune, cum spune Paul, cel care se ocupă cu partea tehnică, Jimmy este la volan, Ana şi Tudor pe bancheta din spate împreună cu Coco Dincă, individul răpit, şi da, totul e real, uneori prea real, pare că cei patru răpitori improvizează, nu au niciun plan sau au uitat planul. Totul se desfăşoară pe fast-forward (impresie susţinută şi de cinematografia semnată de Mihai Popa): un apel video prin care se încearcă o rejudecare a cazului Coco Dincă, discuţia cu tatăl lui Coco, accidentul şi un conflict secundar foarte promiţător, dar care e retezat brusc, Jimmy demarează şi băieţii răi nu pornesc în urmărirea lor. Şi, bonus, câteva replici ce includ cel mai recent scandal din lumea culturală, filmul lui Radu Jude, premiat la Berlin: bă, voi faceţi filme porno aicişa, babardeală pe litoral, fake taxi.
În dinamica relaţiilor de grup, Ana este liderul, deşi nu reuşeşte să-i controleze mereu pe băieţi, ea este cea care vorbeşte cu Dincă, ea este cea care expune manifestul mişcării pe care o lansează, cheamă la acţiune/ implicare, ne-am săturat de vorbe, discursul ei descrie un portret neretuşat al oraşului şi al oamenilor care îl conduc, obsedaţi de bani, de bani şi maşini scumpe cu care omoară lumea, iar ziaristul invitat în studioul TV observă că fosta studentă la jurnalism confundă jurnalismul cu activismul. Prima scindare în interiorul grupului se produce atunci când realizează că identitatea le-a fost deconspirată, Tudor vrea să renunţe, păstrează masca de camuflaj pe faţă, are un atac de panică, apoi fără să-i consulte pe ceilalţi fixează camera pe faţa lui Coco şi încearcă un dialog cu el. Ambele ieşiri din plan sunt sancţionate de grup, un schimb de replici violente, dar cel mai dur e respinsă participarea lui la manifest. Dacă Paul e cel care accentuează caracterul live oportunitatea spectatorilor de a participa la un moment istoric, Ziua Z (20 martie), în fapt un performance colectiv, toate conceptele specifice (actualitate, autenticitate, angajament, întâlnire) sunt bifate , Tudor îl proclamă o formă de artă, spre dezaprobarea colegilor care resping vocal şi agresiv ideea de act estetic. În faţa indiferenţei colective, Ana militează pentru responsabilizare socială, pentru un fel de estetică a responsabilităţii, an aesthetic of responsibility or response-ability în termenii lui Hans-Thies Lehmann.
În contrast cu viteza cu care se desfăşoară filmul răpirii, în studioul TV totul e încremenit, chiar şi reacţiile celor doi prezentatori, intraţi într-un fel de automatism în care nici finalul violent, scăpat de sub control nu schimbă nimic. Episodul care închide răpirea are loc pe dig, un performance final, mai întâi al lui Jimmy, care preia rolul de lider, de regizor, el aparţine generaţiei care mai mult sau mai puţin intenţionat îşi regizează propria viaţă, şi ce poate fi mai potrivit ca să-şi justifice acţiunile decât un mit fondator, o expunere scurtă, dar documentată: oraşul Tomis intrat în legendă printr-o crimă, fratricidul comis de Medeea asupra fratelui ei Absyrtos şi originea numelui de la verbul grecesc temno, a ciopârţi. În partea secundă a reprezentaţiei, Coco, filmat în faţa unui grilaj, stropit cu o substanţă roşie, e forţat să citească adeziunea la mişcare şi să-şi recunoască crima.
Textul lui Ionuţ Sociu, scris special pentru acest proiect, are curajul de a intra într-un teritoriu al nisipurilor mişcătoare, al teatrului care iese din zona de confort, nu e numai de partea cea bună, înfruntă şi îndură realitatea şi aduce în faţa spectatorilor poveşti despre cruzimea, violenţa şi, mai ales, indiferenţa oamenilor.
Cu Ziua Z, Bobi Pricop şi toată echipa lui continuă să exploreze spaţiul teatrului virtual. Aventura celor patru justiţiari ştie să redea contextul în care această întâmplare îşi găseşte înţelesul deplin: lumea românească e la o vârstă a imaturităţii din punctul de vedere al responsabilizării şi participării sociale. Spectacole ca acesta ghidează şi alfabetizează mai mult sau mai puţin în funcţie de disponibilitatea/ deschiderea audienţei.