Marţi, 30 martie 2021, s-a reunit Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România. La şedinţă au participat următorii membri ai Comitetului Director: Nicolae Manolescu, preşedintele U.S.R., Varujan Vosganian, prim-vicepreşedinte U.S.R., Aurel Maria Baros, preşedinte Filiala Bucureşti-Proză, Horia Gârbea, preşedinte Filiala Bucureşti-Poezie, Răzvan Voncu, din partea Filialei Cluj, Peter Sragher, preşedinte Filiala Bucureşti-Traduceri Literare (online), Cassian Maria Spiridon, preşedinte Filiala Iaşi (online), Mircea Mihăieş, din partea Filialei Timişoara (online).
Invitaţi: Gabriel Chifu, consilier, Daniel Cristea-Enache, director de comunicare, Stela Pahonţu, director economic, Dragoş Ursache, director administrativ, Roxana Chioseolu, referent.
Pe ordinea de zi au figurat: analizarea solicitărilor mai multor reviste literare de a primi egida U.S.R. (a primit egida Ardealul literar), respectiv retragerea egidei U.S.R. revistei orădene Familia; analizarea proiectului Festivalul Naţional de Literatură FestLit Cluj 2021; iniţiativa privind moţiunea de susţinere a Uniunii Scriitorilor din România, lansată de colegi din ţară; situaţia veniturilor U.S.R. în perioada pandemiei; repartizarea sumelor primite de la Ministerul Culturii (conform Legii nr. 136/2015) pentru revistele U.S.R.; analiza proiectuluiReuniunea anuală a editurilor care publică literatură română contemporană, Olteniţa.